Hippocrate din Cos (n. cca. 460 î.Hr. pe insula Cos din Arhipelagul insulelor Sporade, d. cca. 370 î.Hr. în localitatea Larissa din Tessalia) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice și este considerat părintele medicinei. Numele lui este legat de Jurământul lui Hippocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități de absolvenții facultăților de medicină.

Născut într-o familie ce aparținea cultului lui Esculap, zeul grec al medicinei, Hippocrate învață medicina sacerdotală și anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăsește insula sa natală și cutreieră ținuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia și Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputație ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la Kos, unde fondează o școală pentru viitori medici. Mai târziu va înființa o altă școală în Tessalia, unde își va sfârși zilele la Larissa către anul 370 î.Chr.

Prin observațiile făcute asupra manifestărilor bolilor și descrierea lor amănunțită, precum și prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale și raționale, Hippocrate a contribuit – în limitele posibilităților din vremea sa – la eliberarea medicinei de superstiții și misticism. Din cele peste 70 de lucrări care i se atribuie – cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca renumitei școli de medicină din Cos – probabil doar șase îi aparțin cu siguranță lui.

În capitolul „Aerul, Apa și Locurile” nu se mai discută rolul zeilor în apariția bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile științific, în „Prognostic, Prognoză și Aforisme” expune opinia revoluționară pentru acel timp, după care, un medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluția ulterioară a unei boli. Idea unei medicini preventive apare pentru prima dată în „Tratamente” și în „Tratamentul Bolilor Acute”, în care discută influența unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de viață și clima asupra stării de sănătate. În lucrarea asupra epilepsiei, numită „Boala sfântă” (lat. Morbus sacer) întâlnim informații asupra anatomiei corpului omenesc și se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer în urma unei incapacități a venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentației considerată astăzi naivă, important este faptul că Hippocrate vede cauza acestei boli într-o turburare a funcției creierului.

Hippocrate, recunoscut ca bun practician, a făcut și o serie de inovații medicale. În chirurgie a pus la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea luxațiilor și fracturilor.

Jurământul lui Hippocrate

Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relațiilor intime cu pacienții.

„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:

Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu avortiv.
Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”